Ar trebui să mă duc într-un cămin de vârstnici când ajung la bătrânețe?

Ar trebui să mă duc într-un cămin de vârstnici când ajung la bătrânețe?

Ar trebui să mă duc într-un cămin de vârstnici când ajung la bătrânețe?

Proiectul acesta l-am inceput acum câteva luni, iar atunci eu eram convinsă că da, un cămin de vârstnici, sau un azil de bătrăni, cum preferați să îl numiți (corect este cămin de vârstnici – tot de curând am învățat și asta :P), este locul unde un vârstnic ar trebui să fie la bătrânețe.

Asta până acum câteva săptămâni, când o prietenă s-a răstit la mine, vizibil enervată de obsesile mele despre cămine, și m-a intrebat: ‘De ce crezi că este locul perfect, ție ți-ar plăcea ca atunci când ești bătrână să fii internată acolo?’. A fost ca și cum mi-ar fi picat o piatră în cap, m-am trezit, pentru că exact la asta – eu – nu mă gândisem. Am 30 de ani, de ce mi-aș pune intrebări de genul acesta? Dar era o întrebare bună, iar răspunsul nu îl cunosc. Nu totul este alb sau negru, există prea multe zone gri, prea multe variabile de care ar putea depinde răspunsul meu.

Dacă ar fi să inchid ochii și să imi imaginez cum ar fi bătrânețea mea, clar că vreau ce își dorește majoritatea. Imi doresc o familie mare, cu copii și nepoți, jucând bunica care își răsfață nepoții, iși enervează copii cu excentricitățile ei, și face doar ce vrea și cum vrea ea. Le-as povesti de străbunicii lor, cum s-au intâlnit în al doilea râzboi mondial într-un pod în timp ce se ascundeau de trupele germane, sau cum am luat prima lecție de patinaj la 30 de ani. Am merge, împreună cu bunicul, în excursii lungi și ne-am lua și nepoții și cu noi, am trăi fiecare moment din plin. Am putea trăi toate astea în cel mai fericit caz, atunci când avem parte de sănătate, avem o familie mare și mijloacele financiare necesare.

Dacă eliminăm oricare din elementele de mai sus, visul se prăbușește. Dacă nu există familia și sunt singură? Da, probabil m-aș duce într-un cămin, dacă nu aș lăsa tot și aș porni într-o călătorie în jurul lumii. Doar o viață avem, nu?;)

Dacă există familia, dar nu e aici lângă mine, ci într-o altă țară? Ce fac? Sunt mii și mii de persoane într-o situație asemănătoare acum în România. Aici situația este mai nuanțată. Sunt dispusă sau nu să renunț la casa unde am locuit atâția ani? Eu, la cum mă cunosc, niciodată nu mă leg de un loc, doar oamenii din jur contează, aşa că aș renunța la orice loc doar ca să fiu cu familia mea. Opusul este bunica, care preferă să locuiască singură în Sibiu, doar pentru că acolo este casa ei și s-a obișnuit așa. Am încercat, credeți-mă că am încercat să o conving să vină să locuiască cu noi, dar refuză mereu, şi nu există modalitate să o convingem.

Dacă nu voi fi sănătoasă, dacă voi fi imobilizată la pat sau, mai rău, din cauza unei boli, ca și demența, Alzheimer, Parkinson, mă pierd pe mine? Esența mea dispare? Mai vreau să stau cu familia mea? Nu, categoric nu, azilul ar fi cea mai bună soluție.
Dacă cumva cele două sunt legate? Copiii mei sunt plecați și sufăr și de anumite afecțiuni? Da, răspunsul din nou este clar ca lumina zilei.

Dar dacă complicăm și mai mult situația? Am familie, ei sunt plecați din țară, muncesc din greu, eu sunt sănătoasă, dar dispun de resurse materiale modeste, ce fac? Doar ca să nu fiu singură, să imi fie mai ușor, mă mut într-un camin? Nu, clar că nu, atât timp cât sunt sanătoasă sunt lângă ei și ii ajut.

Sau, intr-o ultimă variantă, copiii mei sunt plecați. Sunt doar eu cu soțul meu, dispunem amândoi de resurse financiare modeste și unul dintre noi s-a imbolnăvit. Ce facem? Mergem într-un cămin împreună sau îl trimit doar pe el pentru că este mai usor și este îngrijit mai bine? Nu aș face asta, chiar dacă din anumite motive ar fi indicat. Pentru că este soțul meu, și poate am 60 și ceva de ani, dar tot am grijă de el mai bine ca orice asistentă pe lumea asta. Dar când nu maj pot face asta? Atunci ce aș face? Îl trimit pe el într-un cămin? Da, asta fac.

Sau eu sunt în locul lui, și el nu mai este, copii sunt plecați și nu dispun de resurse materiale? Ce fac? Există foarte multe scenarii, care fiecare duce spre un alt deznodământ. Nu există răspuns universal valabil dacă ar trebui sau nu la bătrănețe să mă internez într-un cămin de bătrăni. O să vedem, timpul le dezvăluie pe toate. Dar a fost un exercițiu de imaginație interesant, încercați și dvs. data viitoare, înainte să sfătuiți pe cineva dacă ar trebui sau nu să se ducă într-un cămin de vârstnici.