logo ingrijire seniori png

 

Centrul de ingrijire al persoanelor in varsta PENSIUNEA AMURGUL, din statiunea balneo-climaterica Buzias a luat fiinta din dorinta de a oferi o batranete linistita, activa si atractiva, lipsita de griji si nevoi, persoanelor care isi doresc aceasta. Sprijinul nostru este indirect acordat si sustinatorilor care, dintr-un motiv sau altul nu dispun de timpul necesar acestei preocupari. Exemplificarile, din multele aflate…

 Centru de ingrijire Privat /  Timiș / 1580 views

Fundaţia noastră promoveză căminul pentru vârstnici considerându-l un mediu liniştit, primitor, familiar şi curat. Spaţiul în care se manifestă viaţa beneficiarilor se reduce de multe ori la o singură clădire, o cameră sau un pat, iar vârstnicii nici nu-şi doresc altceva decât grija şi atenţia, ceea ce noi încercăm să le oferim. Beneficiarii căminelor noastre sunt acei vârstnici, care acasă…

 Centru de ingrijire Privat /  Cluj / 1545 views

 Centru de ingrijire Privat /  Ilfov / 1541 views

1.800,00 RON

Date fiind nevoile medicale ale pacientilor, Centrul de ingrijiri paliative “Dr. Micu” asigura asistenta medicala si ingrijire permanenta, intreg personalul dand dovada de dragostea sufleteasca si intelegerea necesara pacientilor. Fiecare pacient are propria fisa medicala, starea lui de sanatate fiind permanent urmarita si consemnata. Oferim urmatoarele servicii medicale: Periodic medici: neurolog, psihiatru, psiholog, etc Supraveghere medicala 24/24 Program de stimulare…

 Centru de ingrijire Privat /  Iași / 1491 views

3.000,00 RON

Îngrijire bătrâni numai ziua între orele 07-18 într-o vila moderna de la periferia Clujului într-un peisaj de poveste. Se asigura transport la și de la domiciliul clientului, 3 mese, supraveghere permanenta, plimbări în aer liber, odihna și relaxare în camera proprie, jocuri de societate, socializare.

 Centru de ingrijire Privat /  Cluj / 1468 views

15,00 RON

Misiunea noastră este să vă aducem bine si comfort in viață, credem in puterea si eficiența relațiilor interpersonale si ale comunicării, in valoarea respectului și a demnității fiecăruia dintre noi, indiferent de stagiul de viață sau situația in care ne aflăm. Conceptul nostru este simplu: -de a crea o atmosferă cât mai plăcută și pozitivă atăt pentru dumneavoastră cât și…

 Centru de ingrijire Privat /  Cluj / 1453 views

Constantin Senior Resort se doreste a fi un spatiu placut si confortabil, dedicat persoanelor varstnice autonome sau care au nevoie de asistenta minima. Dorinta noastra este sa formam o comunitate in care fiecare varstnic sa se simta in siguranta si sa se poata bucura de zile de calitate. Cel mai important lucru pentru noi este sa familiarizam membrii comunitatii cu…

 Centru de ingrijire Privat /  Bacău / 1439 views

3.400,00 RON

Cladirea care adaposteste Caminul Pentru Persoane Varstnice Sarmasu se afla situata la aprox. 500 m de centrul orasului Sarmasu si la 70 km de orasul resedinta de judet Targu-Mures. Caminul Pentru Persoane Varstnice Sarmasu este un centru rezidential. Centrele rezidentiale sunt institutii de asistenta sociala care asigura , in principal , gazduire ingrijire , recuperare , reabilitare pentru persoane varstnice…

 Centru de ingrijire de Stat /  Mureș / 1432 views

Ingrijire batrani – Despre Camin Lili Suntem unul dintre furnizorii de servicii de îngrijire pentru bătrâni, pentru persoane cu dizabilități sau persoane cu maladia Alzheimer, din București. Căminul Lili este aici pentru a vă ajuta atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Avem personal excelent instruit profesional, cu mulţi ani de experiență la nivel european, pentru servicii de…

 Centru de ingrijire Privat /  București / 1416 views

Page 8 of 10

Centre de îngrijire
0
Articole despre îngrijiri
0
Planuri de îngrijire
0

Ingrijire Seniori este o pagină dedicată:

Publicului

Deținatorilor sau Directorilor de centre de îngrijire al vârstnicilor

Asistenților medicali

Infirmierelor

 

Pagina „Ingrijire Seniori” promovează:

Cămine de bătrâni

Îngrijiri la cele mai înalte standarde

Pune la dispozitie informații utile despre căminele de bătrâni din România 

Locație

Descriere

Servicii

Facilități

Scor

Pagina pune la dispoziția publicului un sistem unic de vot. Publicul poate acorda centrelor de îngrijire un vot bazat pe 12 criterii. Cele 12 criterii sunt: Facilități, Standarde per total, Îngrijire, Curățenie, Demnitate și respect, Mâncare și băuturi, Angajați, Activități, Conducerea, Securitatea rezidenților, Camerele, Raport Calitate/Preț.

Fiecare vot este verificat de către noi. Experiența și viziunea publicului contează foarte mult și poate ajuta alte persoane pentru a lua o decizie bună. De aceea vă rugăm să fiți corecți și sinceri când votați. Nu vor fi publicate remarcile răutacioase și vulgare.