Casa Nur

 Centru de ingrijire Privat / / 835 views

Casa Nur este un azil de bătrâni dedicat persoanelor vârstnice cu probleme de autonomie fizică sau psihică, susținând prin întreaga activitate, toate condițiile de care aceștia au nevoie, pentru îmbunătățirea calității vieții și îngrijire permanentă.

Atmosfera creată în căminul nostru de bătrâni este cât se poate de asemănătoare cu cea de acasă pentru că ne dorim sa le oferim beneficiarilor noștri o viață cât mai frumoasă, chiar și în situația în care cei dragi nu le pot fi alături mereu.

Astfel ne asigurăm că fiecare rezident se simte confortabil, că are parte de aceleași condiții ca acasă, dar și că este mereu în siguranță, cât și parte a unei comunități unde se poate exprima și socializa.

Beneficii oferite în cadrul centrului

Sunt diferite moduri de a experimenta viața de senior. Dar a avea, un spatiu familiar, alături de o echipă specializată care este în permanență alături de senior, asigurându-i tot confortul și îngrijirea medicală de care are nevoie, poate fi cel mai mare beneficiu, alături de multe altele.

Suntem siguri că îți dorești să le oferi celor dragi ai tăi tot ceea ce este mai bun, în aceasta perioadă, chiar dacă nu poți fi alături de ei. Astfel tot ceea ce tu ai vrea să dăruiești, oferim noi, pentru tine.

Nevoile lor medicale sunt în grija noastră 24h din 24h prin monitorizare permanentă

Pentru că sănătatea beneficiarilor centrului nostru este foarte importantă și mereu în atenția noastră, pe lângă infirmiere și asistente, avem în echipa noastră un medic specialist, un psihoterapeut și un kinetoterapeut, în permanență în centru.

Aceștia sunt angajați ai căminului și sunt zilnic lângă ei pregătiți să acorde oricând sprijin rezidenților.

Din echipa noastră mai face parte și un medic neurolog, un psihiatru, un gastroenterolog, un cardiolog și un nutritionist, colaboratori care fac evaluari periodice ale rezidentilor si sunt disponibili să ofere consult de specialitate în permanență, asigurându-se că rezidenții sunt în siguranță.

Serviciile medicale, oferite de întreaga echipa sunt incluse în preț.

Mese pregătite în bucătăria proprie.

Pe lângă cele 3 mese regulate (mic dejun, prânz și cină) rezidentul are disponibilitatea de a servi oricând dorește produse proaspete și mese extra pregătite zilnic în azil, în bucătăria proprie. În plus, meniurile sunt create de un medic nutriționist și se pot personaliza, în funcție de nevoile fiecăruia.

Socializare .

Știm că partea de socializare este importantă în orice moment al vieții, iar noi ne dorim să oferim asta, chiar în centrul nostru. Astfel că, pe lângă activitățile de lucru cu psihologul din cadrul centrului, rezidenții au posibilitatea de a petrece timp citind, completând integrame, bând ceai și povestind sau uitându-se la TV în living-ul special creat pentru relaxare.

Frumusețe și îngrijire.

Iar pentru că socializarea presupune și frumusețe și îngrijire, oferim inclusiv servicii de tuns, vopsit, manichiură, pedichiură și cosmetică cu ajutorul unui specialist care se va ocupa mereu de rezidenți, pentru ca aceștia să fie pregătiți pentru socializare în fiecare zi.

Grijă pentru purtătorii de pampers – fără costuri extra.

Ne dorim ca fiecare persoană să se simtă cât mai confortabil, astfel că rezidenții din cadrul centrului, au parte de toaletare zilnică și ori de câte ori este nevoie. Pentru purtătorii de pampers, nu se percep costuri suplimentare, acestea fiind incluse în preț.

Îi celebrăm.

Zilele de naștere sunt la fel de importante pentru noi ca și pentru ei, așadar nu ratăm nici un moment de a sărbători fiecare aniversare, împreună, celebrând fiecare senior în parte.

Camere spațioase

Camerele disponibile au o suprafață cuprinsă între 25 mp și 35 mp și sunt dotate cu 2 sau 3 paturi pentru că ne dorim ca poveștile să continue să se spună chiar și în interiorul camerelor.

Curățenie și haine spălate.

Oferim rezidenților noștri un confort sporit, având grijă ca în toate camerele, întregul centrul cât și în spațiul exterior să fie curățenie, în fiecare zi. Ne ocupăm și de spălatul hainelor lor. Aceste servicii sunt realizate de către noi iar beneficiarii se pot bucura de activitățile zilnice și socializare în spații mereu curate.

Servicii de spiritualitate.

Știm că spiritualitatea joacă un rol important în viața rezidenților, așa că aceștia au la dispoziție un preot căruia i se pot confesa sau cu care pot povesti, chiar în cadrul centrului.

Comunicare video cu familia pe lângă vizite.

Atunci când timpul nu îți permite să îi vizitezi pe cei dragi, îți punem la dispoziție comunicare prin apeluri video. Poți comunica în orice moment cu cei dragi ai tăi sau chiar solicita filmări legate de activitățile pe care le desfășurăm cu rezidenții.

Transparență.

Personalul centrului nostru oferă informații reale legate de starea de sănătate și de activitatea rezidentului în orice moment. În acest fel ne asigurăm că vei fi mereu la curent cu ceea ce se întâmplă cu cei dragi ai tăi.

{{ reviewsOverall }} / 10 Scor (0 voturi)
Facilități0
Standarde per total0
Îngrijire0
Curățenie0
Tratați cu demnitate și respect0
Mâncare și băuturi0
Angajați0
Activități0
Conducerea0
Securitatea rezidenților0
Camerele0
Raport calitate/preț0
Ce spun oamenii.. Votează și tu
Ordonează după:

Fii primul care lasă o recenzie.

User Avatar User Avatar
Verified
/ 10
{{{review.rating_comment | nl2br}}}

Arată mai multe
{{ pageNumber+1 }}
Votează și tu

Termeni și condiții Îmi dau consimțământul ca am vizitat acest centru de îngrijire sau am avut rudenii care au locuit aici. Votul meu este unul sincer și reflectă experiența mea legată de acest azil. Nu sunt un competitor. Ne rezervăm dreptul de a verifica identitatea dumneavoastră cu deținătorul acestui azil pentru a confirma că sunteți o persoană reală.

  • Listing ID: 4904
  • Aer condiționat: Nu știm
  • Televizor în cameră: Nu știm
  • Internet în cameră: Nu știm
  • Baie in cameră: Nu știm
  • Grădină: Da
  • Parcare proprie: Nu știm
  • Capacitate: Nu știm exact
  • Spălătorie rufe proprie: Nu știm
  • Demență: Nu știm
  • Coafor/Frizerie: Nu știm
  • Piscină: Da
  • Fizioterapie/Reflexoterapie: Da
  • Abonament la ziare/reviste: Nu știm exact
  • Activități: Nu știm exact
  • Supraveghere video: Nu știm exact
  • Capelă: Nu știm
Contact details

Strada Mihai Eminescu 22, DumbrăvițaTimiș 0724449479 info@casanur.ro http://www.casanur.ro

Contact listing owner

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *