Centru de ingrijire Privat

Fundaţia noastră promoveză căminul pentru vârstnici considerându-l un mediu liniştit, primitor, familiar şi curat. Spaţiul în care se manifestă viaţa beneficiarilor se reduce de multe ori la o singură clădire, o cameră sau un pat, iar vârstnicii nici nu-şi doresc altceva decât grija şi atenţia, ceea ce noi încercăm să le oferim. Beneficiarii căminelor noastre sunt acei vârstnici, care acasă...

 Centru de ingrijire Privat /  Cluj / 1545 views

Centrul de ingrijire al persoanelor in varsta PENSIUNEA AMURGUL, din statiunea balneo-climaterica Buzias a luat fiinta din dorinta de a oferi o batranete linistita, activa si atractiva, lipsita de griji si nevoi, persoanelor care isi doresc aceasta. Sprijinul nostru este indirect acordat si sustinatorilor care, dintr-un motiv sau altul nu dispun de timpul necesar acestei preocupari. Exemplificarile, din multele aflate...

 Centru de ingrijire Privat /  Timiș / 1581 views

A treia varsta este, prin particularitatile sale, exponentul unei etati capricioase, cu prioritati medicale si biologice distincte. Diminuarea autonomiei persoanelor din cauze fizice, psihice ori mentale descrie a treia varsta ca fiind un segment de viata care impune sprijinul constant, ingrijirea si asistenta consecventa a celor dragi prin servicii autorizate, adaptate nevoilor si profilului fiecaruia. La Casa mea Eden, o...

 Centru de ingrijire Privat /  Bihor / 1589 views

2.000,00 RON

Situata in Bucovina, in locația pensiunii Casa Alba Frasin, jud. Su eava

 Centru de ingrijire Privat /  Suceava / 1607 views

Căminul – Spital „Dr. Carl Wolff”: dispune de 106 locuri în 4 secţii ( 2 secţii cămin pentru vârstnicii independenţi, 2 secţii cămin- spital) în camere moderne, într-o ambianţă plăcută 106 vârstnici găsesc îngrijirea şi înţelegerea de care au nevoie vârstnicii sunt îngrijiţi de un personal bine pregătit care ţine cont de doleanţele fiecăruia. Aceasta face, ca atmosfera casei să...

 Centru de ingrijire Privat /  Sibiu / 1630 views

Sănătatea seniorilor este foarte importantă pentru noi. Tocmai de aceea acordăm mare atenție îngrijirii medicale a acestora, oferindu-le îngrijire specializată și personalizată. Pe lângă serviciile medicale oferite, aceștia se pot bucura de o gamă largă de activități ocupaționale și recreaționale prin folosirea de diverse terapii, programe sociale și de divertisment. Spațiu și dotări Green House Residence dispune de: Un imobil...

 Centru de ingrijire Privat /  Dâmbovița / 1632 views

Căminul de bătrâni RELAX BALNEO este un centru rezidenţial modern dedicat îngrijirii persoanelor în vârstă, situat chiar la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea de pe Drumul Naţional 7, lângă Muzeul Satului. Accesul facil la cămin cât şi poziţionarea acestuia reprezintă un excelent punct de plecare către diversele obiective turistice ale zonei! Căminul RELAX BALNEO a fost conceput şi dotat pentru...

 Centru de ingrijire Privat /  Vâlcea / 1650 views

Centrul Affinity Triumf Residence este poziționat într-una dintre cele mai dinamice zone din nordul Bucureștiului, în imediata apropiere a Pieței Domenii, la mica distanță de Mânăstirea Cașin și Arcul de Triumf. Clădirea, parte din mixul stilurilor arhitecturale ale zonei, a suferit o serie de schimbări foarte necesare pentru a îi crește gradul de confort și utilitate. Pentru că spațiile generoase...

 Centru de ingrijire Privat /  București / 1661 views

Casa bunicilor este un cămin particular modern, care oferă liniște persoanelor vârstnice, ajutându-i cu provocarile specifice vârstei, oferindu-le un suport în desfășurarea activităţilor de bază şi sprijin pentru o viaţă activă. Dispunând de un personal calificat şi dedicat, rolul nostru este de a va asigura un timp bine petrecut. Casa bunicilor dispune de 16 locuri de cazare si are ca...

 Centru de ingrijire Privat /  Alba / 1683 views

1.600,00 RON

Page 3 of 9